Omul şi tăcerea lui Dumnezeu

        

 

            Dacă vă aşezaţi într-o cameră şi spuneţi: „Dumnezeu este aici, cu mine”  veţi constata că nu va trece mult şi vă veţi întreba cum să vă umpleţi timpul cu o activitate care să vă eliberezel de nerăbdare. La început vă veţi simţi minunat, pentru că sunteţi obosit şi va fi odihnitor să staţi comod în fotoliu; liniştea din încăpere vă va da un sentiment de pace. Foarte adevărat – dar dacă va trebui să treceţi dincolo de aceste momente fireşti de relaxare şi odihnă şi să rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu după ce fire omenească se va fi relaxat, veţi vedea că va fi doarte greu să nu vă întrebaţi :

„‘Şi acum ce trebuie să fac? Ce să-I spun eu lui Dumnezeu? Cum să mă adresez Lui? Văd că El tace. O mai fi aici sau nu? Cum să împac eu tăcerea Lui  sau absenţa Lui cu prezenţa mea marcată de neastâmpăr?”

           Prin urmare, unul din primele lucrurile pe care trebuie să le înţelegem este importanţa de a sta faţă în faţă cu Dumnezeu, fără a face nimic. Deşi aceasta nu pare o acţiune deosebit de evlavioasă, dacă veţi ajunge la acea linişte pe care sfinţii o numesc „isihie”, veţi fi în stare să realizaţi ceva în viaţă!

Mitropolitul Antonie – „Dumnezeu şi omul”