Cauzele friendzone-ului


              Femeie fiind, discuțiile interminabile despre bărbați, cu fetele, au fost dintotdeauna nelipsite; îi întorceam pe toate părțile, urmand, apoi, să ne facem introspecții și `ședințe de psihanaliză în grup`,  încercând să înțelegem  ce anume o atrage pe o femeie la un bărbat … și ce nu! Astfel, am reușit să dăm răspunsuri concrete tipilor, la întrebarea „de ce doar amici?!

Există doar anumite situaţii în care, ca barbat, chiar nu ai ce face pentru a o cuceri, însa vestea buna este ca în majoritatea cazurilor cheia e la tine – poţi ieşi din friendzone!

Cauze:

1) Incompatibilitatea valorilor

E posibil ca, indiferent de câtă atracţie ar exista între voi, ea să nu doreasca o relaţie din cauza valorilor si a modului diferit de a vedea viaţa.  (ex: planuri de viitor care nu coincid, religii diferite etc.) 

Ce-i de făcut?

Dacă tipa e suficient de sigură de valorile sale, nu prea ai ce face!

2) Imprinting negativ 

Ceva din comportamentul sau aspectul tău fizic îi aduce aminte de o persoana din trecut, care a marcat-o în mod negativ. Bine-nţeles că a eticheta o persoană, compararea cu o alta doar pe baza unor asemănări izolate, reprezintă o eroare în gândire, însă mecansimul este inconştient, de cele mai multe ori, şi nu prea poate fi înţeles de persoana în cauză.

Ce-i de făcut?

Singura soluţie ar fi să-i acorzi mai mult timp să te cunoască de la o anumită distanţă – asta în cazul în care nu te-a respins definitiv.

3) Aspecte ce țin de îngrijirea corporală

Ce-i de făcut?

Află-le și rezolvă-le!

4) O vrei din motive superficiale!

Mulți bărbați doresc o femeie din motive superficiale (e dorită de foarte mulți, e inabordabilă, foarte frumoasă etc.) . Faptul că e foarte frumoasă, inaccesibilă nu sunt argumente suficient de întemeiate pentru a o dori atât de mult, doar pentru a fi curios să o cunoști.

Femeile simt instinctiv această superficialitate și se îndepărtează, deoarece o interpretează în următoarele feluri:

-> e imatur;

-> mă vrea ca pe un trofeu;

-> e needy; pentru el nu contează ce fată e, important e să fie fată! …

-> nici nu mă cunoaşte, de fapt.

Ce-i de făcut?

  • Trebuie să te gândeşti clar de ce o vrei; încearcă să distingi motivele reale de cele venite din ego;

Pentru început, propune-ți să o cunoști pur și simplu, ca om, nefiind influențat de atracția fizică. (oricum, deocamdată nu ai de unde să știi dacă vă potriviți cu adevărat!)

5) Eşti prea de treabă!

La orice oră din zi sau din noapte ar suna, tu eşti acolo pentru ea. Asta e minunat, oricine ar aprecia un astfel de om! Problema nu consă în acţiunile în sine ci în intențiile (de cele mai multe ori inconștiente) din spatele lor, pe care noi, femeile, le receptăm foarte ușor.

A fi săritor, a ajuta cu gândul de a o convinge să intre într-o relație cu tine este o acțiune manipulatoare, care va duce la una dintre următoarele situații:

a) fie te va accepta pentru că `bunătatea` ta îi va crea o stare de vinovăţie (însă, pe termen lung nu veţi rezista, alegerea ei nefiind una liberă)

b) te va lua de `’fraerică`’ ca semn de `răzbunare inconştientă` pentru lipsa ta de onestitate

Singura modalitate de a fi apreciat cu adevărat de o femeie este să oferi atât cât poţi (nici mai mult nici mai puţin), fără nicio aşteptare, pretenţie, gând ascuns!

Ce-i de făcut?

  • oferă numai ce poți oferi din inimă;
  • invaţă-te ca oferirea în sine să devină o sursă de plăcere;
  • stabileşte priorităţile! Nu pune pe planul I obligaţiile tale doar pt un moft de-al ei! (aici e nevoie de iscernământ pentru a nu cădea în cealaltă extremă – a egocentricului)

6) Ai aşteptările / pretenţii 

Aşteătările şi prtenţiile reprezintă presiuni, chiar dacă nu sunt exprimate. Comportamentul tău o va face!Când nu `guşti` din plin stadiul la care sunteţi în prezent, nu faci decât să-ţi sabotezi viitorul. Ele îţi scad din puterea personală, pasându+i ei mingea, când, de fapt, tu ca bărbat trebuie să deţii controlul, cel care o determină (fără cuvinte)… să vrea!

E normal să îţi doreşti să fii cu ea, doar că îţi trebuie puţină luciditate, astfel încât dorinţa ta să nu-i îngrădească ei alegerea liberă.

Cu cât te vei bucura de voi detaşat, fără să te proiectezi în viitor, cu atât o vei atrage mai mult!

7) Imaturitate emoţională

Te plângi de tot felul de probleme, nu eşti responsabil, nu poţi să iei decizii de unul singur, nu ştii ce vrei de la tine, de la altii, de la viaţă, plasezi mereu vina în exterior, eşti indisciplinat, îţi este frică de schimbare- toate acestea reprezintă un mare TURN OFF pt noi.

Ce-i de făcut?!

  • ieşi din poziţia de victimă! nu mai plasa vina în exterior!
  • renunţă la aşteptări irealiste faţă de exterior; nimeni nu e perfect, cum nici tu nu eşti!
  • invaţă să nu te sperie schimbarea!
  • asumă-ţi responsabilităţi!
  • ia decizii după ce le analizezi – nici prea mult, nici prea puțin!
  • exersează-ţi răbdarea!
  • nu da înapoi când apar obstacole!
  • organizează-ţi timpul, priorităţile!
  • fă-ţi un plan!

8) Latura masculină prea puţin dezvoltată 

După cum cred că ştiţi deja, fiecare din noi avem atât principiul feminin, cât şi pe cel masculin în noi, indiferent de sex. Important e procentajul. Ideal este ca bărbaţii să aiba 60% latură masculină şi 40% feminină; când latura masculina scade sub acest procentaj, e foarte posibil să fii receptat de multe femei din jurul tău ca fiind de-a lor - comunicarea între voi va fi excelentă, ele se vor simţi bine în prezenţa ta, dar nu va exista atracție sexuală. De asemenea, vei prezenta caracteristici feminine negative, cum ar fi sensibilitatea exagerată, lipsa iniţiativei, etc.

Atât latura masculină cât şi cea feminină prezintă caracteristici tipice

Ce-i de făcut?!

Fă sport! Sportul duce la creșterea nivelului de testosteron. Testosteronul influenţează comportamentul.

Dezvoltă-ți caracteristicile masculine:

  • asertiv
  • îndrăzneţ
  • autonom
  • raţional
  • hotărât
  • eficient
  • responsabil
  • încrezător în sine
  • ferm
  • riguros
  • practic
  • competent
  • diplomat
  • analitic
  • logic
  • focalizat
  • curajos
  • disciplinat
  • activ
  • capătă putere din serviciul adus altora

9) Incompatibilitate latura feminină / masculină

Deşi, după cum am spus mai sus, idealul este ca un bărbat să aibă 60% latură masculină şi 40% latură feminină, iar femeia 60% feminitate 40% masculinitate, procentajul de Animus/ Anima diferă la fiecare om în parte, astfel încât, chiar daca ai o masculinitate de 55 %, iar ea o feminitate de 35%, să zicem, nu veţi fi complementari, deci nu va exista atracţie fizică.

C-i de făcut?!

  •   Încearcă să ajungi la un raport masculinitate/feminitate cât mai aproapiat de cel ideal; ( cu toate astea trebuie să iei în calcul faptul că, e posibil ca ea să rămână la acelaşi raport, complementaritatea nerealizându-se)

10) Lipsa autenticităţii; tehnici de seducţie aplicate mot-a-mot

        Autentictatea este cea mai scurtă cale de a ajunge la inima unei femei.

         Te vei întreba, probabil: „bine, dar dacă autenticitatea mea nu atrage?!” Când autenticitatea ta nu atrage, a te folosi de tehnici te îndepărtează şi mai mult de la scop; noi femeile simimţim imediat când un bărbat vrea să pară ceea ce nu este.

Ce-i de făcut?

          Cred cu tărie că fiecare bărbat are în el toate caracteristicile necesare pentru a cuceri o femeie, tot ce trebuie să facă este să înlăture nesiguranţele, problemele emoţionale, ca latura lui masculină să poată ieşi la suprafaţă! – pentru asta nu e nevoie de tehnici comportamentale învăţate pe de rost, ci de strategii emoţionale de înlăturare a blocajelor.

11)  Lipsa misterului

          O greşeală frcvent întâlnită la bărbaţi este cea de a pune toate cărţile pe masă, de o dată, catalogând acest fapt drept sinceritate; lucrurile trebuie să vină la timpul lor, treptat. E împotriva jocului seducţiei să tot vorbeşti despre voi, să îţi expui prin vorbe intenţiile, trăirile în mod deschis, să îi pui întrebări vis-a-vis de cum te percepe.

„Este foarte limpede că adevărata seducţie este întotdeauna psihologică, niciodată fizică. seducţia este asemenea inhalării unui gaz inodor, ale cărui efecte nu se manifestă decât atunci când otrăvirea a survenit.„

Ce-i de făcut?

       Ţine minte:

  • seducţia e în mare parte un joc al inconştientului, foarte puţin supus raţiunii;
  • seucţia se realizează prin fapte, nu prin vorbe!

12) Eşti needy

Deseori se confundă dorinţa de a avea o relaţie cu nevoia de a o avea. Principiul de pe care pornesc mulţi oameni, când vine vorba de a intra într-o relaţie, este greşit: într-o relaţie se intră pentru a oferi din preaplinul tău, nu pentru a avea aşteptarea ca celălalt să-ţi vindece rănile.

Ce-i de făcut?

  •  Conştientizarea şi apoi reolvarea problemelor emoţionale;
  • Lipsa pretenţiei ca celălalt partener să te facă fericit.

13) Ai tot ce îţi trebuie, dar nu ai încredere în tine

Încrederea de sine e un element esenţial în atracţie, mai ales în când vine vorba de un bărbat! Am cunoscut bărbați care aveau absolut tot ce le trebuia însă, pentru ‘simplul’ fapt că nu aveau încredere în ei, nu ma simțeam atrasă; de asemenea am cunoscut şi bărbați care nu aveau prea multe atuuri, rațional vorbind, însă am putut trece cu uşurință peste asta doar pentru faptul că încrederea lor de sine îmi oferea şi mie, ca femeie, siguranță.

Ce-i de făcut?!

Descoperă-te pe tine însuți exact aşa cum eşti, fără sa-ți fie teamă de defecte. Suntem oameni cu toții. Femeile nu caută perfecțiunea la un bărbat, ci puterea de asumare a defectelor şi dorința de a evolua!

[wpforms id=”501″ title=”false” description=”false”]

Etichete: